* * *
fotografiile,
de cele mai multe ori,
tac.
ale noastre însă
sunt discuții lungi
ca niște fluvii de ariadnă
pe care ne întoarcem spre noi
îmbarcați în corăbii enorme de ceasuri.
în cât ecou
se iubește strigătul meu
lovit de strigătul tău,
și caii sălbatici prinși
în superba alergare a sângelui,
și acel nicăieri în altă parte
care ne acoperă.
ochii noștri fac dragoste,
toate fotografiile
ni se termină într-un singur cuvânt -
TU.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.