Cu genunchii pe lespezi
Împrejur, parcă nimic nu mai este al meu
când ți-ascunzi în grabă, privirea.
Caut muzica unui timp, în care
orașul ne-mbrățișa cu aripi de înger
Cât să mai ascud ploile reci și zăpezile
ce s-au năpustit între noi?
În cămara ascunsă, cu genunchii pe lespezi
i-am jurat mamei că voi gusta fericirea.
Păsări albe îmi vorbesc de pe umeri
despre ochi rătăciți.
Șarpele casei mă strigă pe nume...
din leagănul de iederă
mi-arată dansul cu o mie de fețe
și gura-i flămândă
mușcând din perete.
poezie de Violeta Pasat
Adăugat de Violeta Pasat
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.