În subteranul vieții
În subteranul vieții
Mai scurtă este ziua, lumina-i tot mai mică
Și stinsă-i este flacăra-n uitare,
Trăirea-i mai cu țepi și inamică
Iar viața e o luptă tot mai mare,
Murind în robi ce nu-ndrăgesc nimică.
În subteranul vieții mor ortaci
Urmând pe calea lor cea oarbă
Și-"oșteni" cu mâna pe trăgaci
Așteaptă noaptea să le-o soarbă,
În umbra "stelelor", buimaci.
Se pare că-ar mai crește "iarbă"
La "umbra marilor copaci"
Și inima-ar dori să fiarbă
În duhul celor mai "săraci"
Dar Flacăra-i nimică, în ochi de lume oarbă.
Un zbor de vorbe grele se înfirip
Vestind o Cale Nouă și-o Lumină
Pe îngustul vieții perisip
-"Pe "poarta strâmtă", cei smeriți să vină",
Cu urme trainice săpate în nisip!
Un "Veghetor" căzut împrăștie-o groază
Ce seamănă în inimi îndoială,
Perfid fundal prin care implementează
O "Nouă Ordine Mondială",
Ce-n totul îl întruchipează!
E-o vreme de har, de har și de mânie;
Cel drept să rămână smerit în dreptate,
Nedreptul, nedrept să rămâie
Cum scrie... Căci, pe neașteptate;
Mirele-I gata... E gata să vie"!
22/02/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.