În surâsul Florilor de vânt

Tăcerile-s aruncate în cuvinte
Minţire de lumină-n tăciuni –
Aezii orbi încercând verdicte
Îmblânzând trufia în îngeri nebuni!
De-aatâta realitate suntem captivi
În repetarea propriului real –
Suferim dimpreună cu Timpul, guralivi
Şi exponenţiali în trucaj abisal!
Dumnezeu ne sfărâmă fiece plecare
Din din suflet ne ia puţin câte puţin –
Ne minţim cu propria de-cristalizare
A atomilor de raţiune şi de dor divin
A atomilor de raţiune şi de dor divin!

SATUL: în carnea argintie a florilor de nea!

SATUL: tristeţea e-mpotriva tuturor!
fericit e cel ce-şi refuză trufia
şi se condamnă la propriile metafore A Fi!

SATUL: Iubirea greu dobândită
şi mereu la schimb cu iluziile
şi cu toţi îngerii corupţi ai fericirii posibile!!

SATUL: cuvinte incluse în metafore
câte-o nouă plecare
pentru fiecare alt Fiu risipitor!

poezie de Constantin Anton din Credinţa din Inima mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!