Vulcan sufletesc

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca frunzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume
Ce lumea-n absurd şi în moarte-o cufund.

22/01/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Votează! | Copiază!