Baladă
Era un bot mare de cal
și, Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.
El botul cel mare și lung
ah, Doamne, cum și-l înclina
și dinții cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.
Și totuși nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Și totuși ce bot nesfârșit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.