Nu te intoarce
Mi-a fost frică...
Când singur am rămas.
Te-am implorat rămâi...
Dar n-ai făcut un pas.
Tot cerul...
Asupra mea s-a prăbușit,
Că tu erai femeia,
Ce prea mult am iubit.
Nu te întoarce...
Nu te voi aștepta.
Chiar dacă lacrimile mele,
Pe obraz se vor usca.
Nu te întoarce...
Aici... nu voi mai fi.
Chiar dacă zilele..
Curând mi s-or sfârși.
Te-am sărutat...
Pe buzele-ți fierbinți,
Eram prea tânăr,
Ușor m-ai scos din minți.
Nu încetăm in brațe să te strâng.
Iar tu râdeai,
Pe altul aveai in gând.
Nu te întoarce,
Tot va fi pustiu.
Și pietre vor seca
Pe fundul unui râu.
Nu te întoarce...
Tot singură vei sta.
Și când ți-o fi mai greu,
Să știi... vei regreta.
Și acuma- ți aud pașii...
Ce parcă în vânt pluteau,
Și vocea ce-a de zână,
Cu șoapte mă trezeau,
In inima-mi deschidă,
Un trăznet m-a lovit.
De ce î-mi era frică
Tot nu am fost ferit.
Va veni o zi... sunt sigur ziua ta.
Când lacrimile mele,
Sigur vei regreta.
Albastrul... din ochii tăi,
Încet va dispărea.
Vei căuta iubire,
Dar nu vei mai avea.
Acum... ești prea departe,
Și... ce folos... n-ai pace.
Bagajul ți-e la ușă...
Te rog... nu te intoarce.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Cojocariu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.