* * *
râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereții
maturitatea aruncă lemne de viață în foc
bătrânețea nu așteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om
ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
și spune povești
repară banca iar și iar
(probabil că e banca așteptărilor. nu știu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetației de verbe
neatinse de nuanțele de gri ale Bucureștiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în așteptarea absurdă a căldurii ființelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.