Povestea catârilor sterpi

Demult, demult, când Domnul Sfânt,
Umbla şi El pe-acest pământ,
Avu surpriza într-o zi,
Că-n cale i se repezi
O oaie blândă şi-un măgar,
Purtând, cu greu, pe-al lui samar,
Petiţia unde-au semnat
Toţi cei ce-n grabă au votat
Un biet catâr, ca domnitor
Al neamului nevorbitor.
Şi solii-aceştia l-au rugat
Să-i scape de handicapat,
Care visându-se un zeu,
Poate egal cu Dumnezeu,
A început să îi dezbine,
Să-i fie lui şi soaţei bine,
O catâroaică, evident,
Care-şi doreau în chip ardent
Domnia chiar şi-n bestiar
Şi asta-n mod ereditar.
I-au spus de-asemenea că el
Cu comportarea-i de tembel,
A-mpiedicat guvernul lor
S-aducă hrană tuturor,
Şi că, cerând sprijin extern,
El pare-a fi un domn etern!
Deci, Dumnezeu, îngrijorat,
Pe soli cu milă i-a mustrat,
Spunându-le că votul lor
Le-a dat astfel de domnitor,
Dar că în marea milă-a Sa,
El, totuşi, îi va ajuta.

Şi Dumnezeu, se înţelege,
A dat de-atunci cumplita lege,
Că pot catârii să trăiască
Dar nicidecum să se-nmulţească!

fabulă de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!