Îmbrăţişare

"Fiind băiet, păduri cutreieram"
Şi mă-nsoţea, cu geniul său, Poetul
Ce mi-a pătruns în suflet, cu încetul,
Cu fiecare vers ce-l recitam.

Se auzeau pâraie cum şoptesc
Şi adieri neliniştind frunzişuri,
Ţineau în taină scorburi şi desişuri
Ceva dintr-un mister dumnezeiesc.

Stăteam uimit în mijlocul naturii
Şi declamam în iambi, şi în trohei,
Sub ramuri de arini şi flori de tei
Şi fraţi mi-erau toţi arborii pădurii.

Cutreier printre ei şi azi, ades, cu
Regretul că-s din ce în ce mai rari
Şi-mbrăţişez copacii seculari
Cum l-aş îmbrăţişa pe Eminescu.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!