Fructul oprit

Când te-am văzut întâia oară dezbrăcată,
dezvăluindu-te misterioasă-n faţa mea,
am tresărit cuprins d-un tremur deodată
şi-o teamă ireală-n mine se năştea.
Ai apărut în viaţa mea fără de veste,
învăluită-n aură de înger izgonit,
care s-a rupt din taina dogmelor celeste
pentru-a gusta din pământescul fruct oprit.

Nu îndrăzneam să te ating, măcar cu gândul,
căci îngerul trădat în tine încă mai trăia,
ci am rămas pe loc încremenit privindu-l
cum dintr-un înger sfânt în demon se schimba.
În ochii tăi creşteau dorinţe ne-mplinite,
mă răstigneau, fără să ştiu, pe trupu-ţi în delir,
prin timp ne rătăceam pe nefireşti orbite,
gustând îmbrăţişati zeescul elixir.

Aş fi rămas cu tine veşnic, neuitato,
supus te-aş fi urmat fără să-ţi cer nimic,
iubirea mea de-a pururi ţi-aş fi dat-o
ca-n sferele cereşti din nou să te ridic.
Te-ai risipit însă ca neaua-n primăvară
pe trecătoarele iubiri ce-n zare ţi-au ieşit
şi m-ai trădat, urmându-ţi calea ta precară
de înger detestat şi veşninic răzvrătit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!