Taci!
Aștept din sfere-nalte s-apară o minune
Și-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forță neagră degrabă-i spune: -Taci!
Dar gândul fără hamuri începe să alerge
La strămoșești morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorții cumva să o dezlege,
Că tu, române, stai cu fruntea-n jos și... taci.
Cuvântul cel de taină țâșnește-n rugă mută,
Pentru că brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz și câinele s-asmută,
Când ești furat, române, însă de teamă, taci?!
Suflarea mea lezată se-agită-n neputință,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Și munții cei din veacuri jelind a umilință,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!
Atuncea strig spre zări, Iisus cel Bun ne-ajută
Și va călca-n picioare cohorte-ntregi de draci,
Iar țara aceasta sfântă nicicând n-o fi pierdută,
Căci Dumnezeu va spune la multe lifte: Taci!
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Constantinescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.