Când...
Când valul mării mi-e strâmt și mă strânge la umeri
Mă-mbrac comod cu cerul și-mi fac epoleți din îngeri.
Când luna-i supărată și din întuneric fața nu-și arată
Mituiesc stelele cu înghețată și luminează a zării polată.
Când soarele dogorăște pârjolindu-mi trei rânduri de piei
Împletesc ramuri de trestie și m-adăpostesc la umbra ei.
Când vântul mi se strecoară în pleata blondă pe furiș
Adorm pe un pat de gânduri mai la vale în prundiș.
Când chipul mi se oglindește într-o oază voluptoasă
Pornesc cu mintea dospită de frumos înapoi către casă.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria-Magdalena Stan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.