Noapte de noiembrie, Edinburg

Sunetele nopţii, sunetele cuburilor de gheaţă-n pahar.
Bruma lipeşte pe-asfalt frunze moarte.
Aerul cafeniu fumegă la ferestrele magazinelor,
Încearcă uşile şi se furişează mai departe.

Trag pe gât aspreala iernii. Impetuos, întunericul
Se aruncă peste locuinţe. Ferestre cu ochi miopi.
Învăluite-n scame de bumbac cafeniu,
Lampadarele estompează stânci, agoniză-n gropi.

Plămânii mei îngheţaţi sunt uscaţi ca frunzele
Strivite pe-alei. Ridic privirea, acolo, iată,
Un acoperiş înalt îşi desfăşoară velele, la catargul prova
Flutură o stea căruntă şi ferfeniţată.

Lumea e-un urs zgribulit în bârlogul lui.
E ceva apropiat şi confortabil în sforăitul nopţii.
Iar afară, asemeni unor crizanteme,
Ceaţa răspândeşte-un parfum amar. Îl inspirăm cu toţii.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!