Îmbracă-mă cu al tău zâmbet
Învață-mă să te iubesc,
îmbracă-mă cu al tău zâmbet,
arată-mi prin a ta privire
că trebuie să te prețuiesc.
Promit să-ți înțeleg dorința,
să îți respect sufletul tău,
s-alung durerea, suferința,
să umplu tot ce este gol.
Atinge-mă cu-a tale brațe
fă-mă să simt al tău fior,
căci am nevoie de putere
să încălzesc sufletul tău.
Și toate aceste sentimente
se vor aduna zi de zi
ca să trăim cu adevărat
iubirea noastră inconștientă...
poezie de Eugenia Calancea (22 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.