Mai lasă-mă...
Mai dă-mi o șansă să fiu lângă tine
Nu m-alunga de parcă n-aș fi fost
Zâmbetul tău șăgalnic în zilele senine
Sau lacrima ce ți-a spălat retina contra cost.
Mai lasă-mă să-ți tremur pe sub pleoapă
Și-n cochilia minții năvalnic să pășesc
Să scormon amintirea cea mută și mioapă
Să o trezesc la viață, cu mir s-o-mpărtășesc.
Șoptește-mi la ureche când luna se arată
Cuvinte de amor cu iz nepământesc
Trage peste-amândoi a cerului polată
La umbra lui, iubite, gura să ți-o sfințesc.
Mai lasă-mă o dată chipul să ți-l privesc
Obrazul să ți-l mângâi cu mâna tremurândă
În mrejele iubirii iar să te-ademenesc
Ofrandă să îți fiu pe-altarul de osândă.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria-Magdalena Stan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre oftalmologie
- poezii despre mâini
- poezii despre gură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.