Copacul vieții
Mă ascund în ninsori
să nu mă viscolească
vântul uitării,
fulgi de vise
în căutarea zilei,
mulțimi de gânduri
trezite...
dor regăsit în lumină târzie
din singurătate
pași ratăciți de timp
pe țărmul anilor
în labirintul
depărtării
confuz și întunecat
iubirile
se nasc și mor
deci există...
mâinile se împreunează
pe copacul vieții
plin de zăpadă și muguri.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre singurătate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.