Sonată pentru înger şi frunză de nuc

Ştiu, străzile oraşului, pietruite cu lacrimi,
pe mine m-au dorit - mereu - să stau
în cumpăna intersecţiei!
.
Ah, răscruce-cruce!
pe braţele tale nu voi merge
cât pot alege să calc
aerul ca pe-o claviatură
clapă după clapă până-n
piscul acestei călimări
.
Uite! Cerul e jos şi violet!
are în pântece
noaptea venindă pe care
o va arunca peste ţinut precum
azvârle-o gigantică sepie - cerneala-i.
.
Abia deasupra cerului e livada de nuci,
rotundă ca un cadran de ceas.
.
Când am intrat, se petrecuse deja
miracolul de culoarea mierii; nucii
născuseră deja păsări...
Acum îşi înmuiau ritualic degetele-n argint
pregătindu-se să cânte răscolitor
"Sonata pentru înger şi frunză".
.
Înţelesesem asta dinaintea ridicării cortinei.
Ca o fiinţă surdă la înălţimi - înţelesesem!
.
Pentru voi cântă nucii?
Pentru voi, cei ce auziţi aceleaşi şoapte?
Pentru voi, cei care-mbrăcaţi în vorbe, umblaţi
pe-aceleaşi cărări de pământ?
.
Oh, da, acum ştiu!
pentru voi, cei ce
încă vă hrăniţi cu foşnet subţire de frunză,
cântă - nucii văzduhului!
.
Numai eu
grea de cuvinte
curg din clapă-n clapă
dincolo sunetul întomnării.
_ _ _.

În acest oraş ploios
Sfânta Vineri trece pe-nserat
prin fiecare răscruce,
purtând pe tălpile goale
mirosul crizantemei scuturate
de curând
sub îngeri, sub livadă şi sub
deşertăciunea aplauzelor.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!