Tristeţi provinciale

Tristeţi de după amiezi ploioase
Şi de nostalgice obsesii,
Când stai cu storurile trase
Şi-aştepţi să vie ora mesei.

Tristeţi de străzi pustii şi mute,
De ziduri vechi şi cu faţade,
De edificii cunoscute
În care nu ştii cine şade.

De domicilii spaţioase,
cu flori la geam şi cu salon,
Din care pe la ceasul şase
Auzi urlând un gramofon.

Tristeţi de goarnă funerară,
Melancolii de căţeluş,
Uitat de cineva pe-afară
Să schiaune pe lângă uşi.

Tristeţi romantice de fată
Cu nasul lung şi demodat
Şi de odaie mobilată
În care-a stat un magistrat.

Tristeţi pustii, molipsitoare,
De ce mă urmăriţi mereu
Şi fie ploaie ori ninsoare
Vă ţineţi scai de capul meu?

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!