Verva întomnării
Nu-ți cuibări în oase lenea întomnării,
Bocancii grei frâng zbor de tălpi ușoare,
Nu-mi scufunda privirea-n câmpuri goale,
Din pieptul meu alungă-ți oștile oftării,
Noroiurilor spală dinții moi, de boală,
În ploi ce hoinăresc desculț pe drumuri,
Dă Lunii, din hogeacuri, albe fumuri,
Să domolească a nopții rânduială...
Și nu te furișa cu verva resemnării,
Să ți-o ascunzi în ochiul plâns de fum,
Ce-ascultă graba vreascului spre scrum,
Când sufletul se zbate-n lenea ruinării...
Eu, toamnă, nu visez la scâncet din tăciuni,
Privește-mi ochiul verde, flămând-e de minuni!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.