Această Nova Terra

Dacă ţi se va face cu totul şi cu totul dor de mine,
mai întâi trasează-mi cu un marker un chenar pe suflet,
ca la matematică desenează două mulţimi,
mulţimea tuturor lucrurilor care mă alcătuiesc pe mine, intersectată cu mulţimea lucrurilor care te alcătuiesc pe tine.
Haşurează cu roşu această Nova Terra,
zbătându-se-n aer un gând de iubire,
aici îmi vei construi casa,
pereţii- văruiţi cu alb,
să putem vedea cum dansează iluziile până la epuizare,
atârnată de tavan o speranţă,
doar-doar vom întrezări limanul.
Nu-ţi mai ţine capul în mâini,
parcă te ştiu din istoria pământului,
eu nu voi pune inelarul la gură, nu mă simt stingherită,
cu aceeaşi gingăşie cu care te spăl pe gânduri îţi voi adormi pântecul,
cu aceleaşi degete cu care răsfoiesc biblia îţi voi căuta prin gânduri,
gura care rosteşte rugăciuni va fi totuna cu gura care zideşte viaţă nouă în betonul armat al noilor vise.
Poţi s-aduci liniştea înregistrată pe-o placă de patefon,
s-o ascultăm ca pe o muzică înceată,
s-aduci orice... vei putea,
dar nu şi minciuni,
pentru că într-o viaţă,
s-ar putea transforma în apă,
iar camerele noastre ar deveni sicriile a doi înecaţi.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!