Mamoș
deschisă e clipa ce vine
ca sexul femeii ce naște
și ca bărbatul voluptoaselor nopți
de plăceri care-au fost
obligat de împrejurări să fie mamoș
speriat de ce văd
fac un efort de transfer
într-un film sf
și prind pruncul ce vine
îngălat de mâzga amniotică
și-l privesc
miroase a miez de pământ
aștept să țipe dar nu
îmi face cu ochiu și râde la mine
fantastic
constat că născutul sunt eu...
timpul ni-i mamă și noi
ne naștem mereu și mereu până la moarte
nu știm de viața-i iubire
sau doar o înlănțuire de nașteri deșarte
dar sperăm și sperăm...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Postolache-Doljești. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.