Acasă
Zăbovind leneș în ploaie,
sub streașină mă strecor.
O clipă prelungă,
urmăresc cu nesaț picăturile șiroind.
De m-aș prelinge odată cu ele,
spre adâncul reavăn!
Exilate în depărtare,
în albastrul indigo, mă dor ramurile fremătând.
De m-aș dezintegra,
să mă-ntrupez în furtună!
Ploaie să fiu,
nesubstanță să devin,
și-n univers să mă-ntorc,
acasă.
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cătălina Bontoi. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.