Ascultă, iubito...
Ascultă, iubito, și vântul și ploaia,
Cum bat enigmatic, la noi în fereastră,
Îmi ciocăne-n cap, insistent, ghionoaia,
Și tremură triste și florile-n glastră...
În taină, clepsidra ne macină anii,
Se scurge nisip argintiu, cu el timpul,
Pe visele noastre dansează cârlanii,
Și lacrimă valea, pădurea și câmpul...
Se ivesc din tainice colțuri, strigoii,
Părelnice umbre, ce-n somn ne sărută,
Dar nu-s decât doina jelită a ploii,
Tristețea morții, peste noi abătută...
Tu-ngâni, cantr-un bocet, o tristă romanță,
Ne leagănă-n taină tristețile, bona,
Eu mai scriu câte-un vers, mai scriu câte-o ștanță,
Parc-am fi într-o tristă poveste-n Verona...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.