Fată mare...

colinele noastre parcă-s sâni de fată mare
nesărutată încă doar strânsă pe furiş în braţe
şi văile parcă-s nişte fuste puse-n poale şi care
mereu atrag privirile involuntarelor broboaţe

câmpiile noastre parcă-s spatele aceleiaşi fete
în rociţă de satin însăilată cu floricele
pădurile noastre-s degetele ei, imperechete
în jurul gâtului meu, când uşoare, când grele

albăstrimea cerului afundată în firea ei drăgălaşă
se surpă în zâmbete cristaline ca un murmur de izvor
întunecimea nopţilor o sparge o sărutare golaşă
adusă de razele luni pe aripe grele de dor

ca un punct culminant în povestea de dragoste simplă
calea lacteie -şi aşterne covorul de stele sub nori
acolo departe şi sus, lângă tâmplă lipită de tâmplă
să-l calc în picioare cu ea pân -la muchii de zori

iar odată cu soarele răsare şi habă de vreme în care
se lafaieste un suflu de viaţă comun, încă neintuit
şi tu te ridici ruşinată, şi iarba comună tresare
şi eu mă feresc de privirea cu care tu strigi- te-am iubit...

poezie de Iurie Osoianu (22 august 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!