Poemă singură
în parc crengile dezbrăcate dansează obscen,
privești printre ele în gol,
bolovanul înserării coboară pe tobogan,
n-ai unde să te ferești,
te zdrobește laolaltă cu frunzele,
miraculos,
castanele rămân intacte,
dintr-un foișor se ridică un abur de blues,
cicatricile zilei lăcrimează sărat,
unghia durerii râcâie lichenii de pe trunchiul bătrân,
din geana cerului mai cade o stea,
nicio dâră luminoasă,
nicio notă din musica universalias,
osmoza regnurilor nu-i decât o poveste frumoasă,
frunza cade de una singură,
o ploaie de stele nu e un genocid,
fiecare își trăiește singurătatea
ca pe o stare de agregare.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Luminița Ignea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre singurătate
- poezii despre seară
- poezii despre ploaie
- poezii despre parcuri
- poezii despre nuditate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.