Drumul meu
Drumul acesta mă poartă-n spinare,
sub soare lasciv șerpuiește
pănă undeva, departe,
acolo unde atinge cerul
ca o vie ispită pierdută ochilor
în cețuri fine de mister albastru.
O umbră rănită asupra-i plutește,
peste țărâna măcinată sub tălpile timpului.
Ce vultur își poartă, oare, dansul rotund
ca pe un ritual păgân al durerii?
O inima! E inima mea deasupra norilor, uscată,
ploaia n-o atinge-n veci, nici umbra!
Sărmanul talisman de aur,
l-am topit în focurile cele mari,
din nopțile lungi fără de somn,
când nu întelegeam că te-am pierdut...
Acea prăpastie a vieții mele
pe care a săpat-o trecerea ta erozivă...
L-am uitat apoi în forme necunoscute
și a cristalizat într-un buzdugan.
De atunci îmi străjuiește calea, de undeva de sus,
ca o stea a Nordului
și vestește sosirea mea,
lovind năpraznic în toate porțile lumii.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florin Armangic. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vulturi
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre senzualitate
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.