Samsara

E toamnă ancestrală, copacii au decis,
Să se dezbrace tainic de- a lor frunză,
Ferindu-şi ramurile de un îngheţ promis
Al iernii celei aspre, ce urmează.

Tu însă, îmbracă-mă în strai cu a ta iubire,
Ce-o porţi adânc ascunsă-n pieptul tău,
Surprinde-mă încet cu-n gând, c-o tresărire,
Cum toamna, ne surprinde cu decorul său.

Eu ştiu că mă iubeşti, chiar tu mi-ai spus,
În felul tău ciudat sau chiar original,
Numai că eu, abia într-un târziu am înţeles,
Iubirea mea cuprinsă, de al iubirii val.

E toamnă cum a mai fost şi vor mai fi,
Şi iarnă şi veri şi primăveri şi fluturi,
Tu mie fuga şi revenirea-n rai îmi eşti,
Iar eu, sunt o nebună, care te iubeşte.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!