Năucitoarea linişte

nicio tristeţe în jur
lumina arcuieşte un lujer
suie pe o creangă pe toată coroana
pune un pas mare pe deal
se apropie ştrengăreşte
eu mă ascund după perdea
îmi zgârie pereţii apoi retina
doare
lumina doare dacă
nu te poţi uita la ea altfel
apoi ţese o tăcere de aur
vântul încearcă să şteargă urmele ei
cu bureţi de nori
se arată umbrele în ţinută de seară
vin sigure pe ele cresc
se pietrifică odată cu oraşul
capătă măreţia unei veri vopsite în albastru
un pescăruş taie zădărnicia în două
mă gândesc să împart cu tine toate astea
de unde vrei să începem
ştiam eu că de la lumină

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!