Boala veșnicelor Ane
Aceeași, Ana, însetată de visare,
Cu inima grijită pentru zidul ruinat,
Cu stânga-nfiptă în covata cu-aluat,
Iar dreapta, înțepenită de scrisoare...
În trupul ei o pace-și zburdă locul,
Pe frunte-i doarme Luna-ngândurată
Și atât de des o prinde-ncoronată
De împăcări, ce-și sapă-n cute soclul.
Ce întristări i-ar destrăma seninul,
Când zvârcolește-n ochiul ei cântarea,
Când maci nebuni îi beau nerăsuflarea
Și, mov, potopul fierbe-n sânge plinul?
Din ce respiră? Plămânii-s goi de taine...
Iubirea infinită e boala veșnicelor Ane...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.