Nu mă uita, iubite!
Nu ma uita, iubite, cât bolta e albastră!
Afară-i primăvară și-atâta dor în noi...
Vezi, de-ți arunci privirea, în treacăt, înapoi,
Te-aștept ca-ntotdeauna, stând tristă la fereastră.
Nu mă uita, iubite, cât flori răsar pe luncă,
Mai zăbovește-o clipă, în irisu-mi, te rog
Și nu te pierde-n zare pe primul inorog!
Te-ndură de iubirea-mi, dă-i inimii poruncă!
Nu mă uita, iubite, cât flori sunt în livadă!
Mi-e însetată gura, de-al buzei tale gust...
Nu s-a prescris sărutul, nu a ajuns vetust,
Ci sufletelor noastre le-ar fi dulce tămadă.
Nu mă uita, iubite, cât spicele sunt coapte;
Te-așează lângă mine, pe margini de răzor!
Te-nvăț pe îndelete ce-nseamnă "imi e dor",
Din murmurul feeric de nerostite șoapte.
Nu mă uita, iubite, cât roade-apleacă ramul!
Ca Eva, altădată, îți voi întinde-un măr
Și-ți voi vorbi de doru-mi imens, de-a fir a păr,
Din fructele ispitei, mușcând pe rând, cu dramul.
Nu mă uita, iubite, cât iarna se pogoară!
Vino-n odaia-mi caldă și-n veci să nu mai pleci!
Ce straniu, fără tine mă strâng pereții reci
Și brațele tristeții fac pielea-mi să mă doară...
poezie de Mihaela Banu (17 aprilie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.