Descântecul
un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineți
femeile purtau măști de chihlimbar și își lăsaseră condurii acasă
desculțe lunecau în îmbrățișarea cuvintelor care le întâmpinau
sărutându-le gleznele și mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăț sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile și frunzele lovind în aer păreau pui de păsări
pregătindu-se de zbor
smulgeam mască după mască
unele femei țipau și din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbușeau și se descompuneau în îndepărtări
și întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind și dinții le străluceau a beție de adolescent
una singură mi-a mulțumit tristă spre marginea orașului
dar nu erai tu
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Simion Cozmescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.