Cuvântul nu-l puteţi lua-'napoi

Duc munţii în spinare şi nu-mi pasă,
Că umerii mi-s slabi şi-nsângeraţi.
Povara de e mare,-s mai frumoasă
Şi-n mine, cu păcate, aştept să daţi.

Mai fac un pas prin arşiţă şi câinii
Amuşinează-n urma mea, cu jind,
Că le miroase-a sânge miezul pâinii
Şi ultimul cultuc eu le întind.

Vă picură din ochi sămânţa urii,
Voi, în grădină, cultivaţi scaieţi.
Gândiţi, cumva, că-n lutul bătăturii
V-aşteaptă un tărâm cu multe vieţi?

Cu ortu-n mână, când veţi fi la vamă,
De-o fi o judecată de apoi,
Veţi amuţi, ştiindu-vă, de teamă
CUVÂNTUL NU-L PUTEŢI LUA-'NAPOI.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!