Voi sunteți rudele mele
Mă întreb cu-amărăciune,
Singură, ca-ntr-o genune,
Câte-s rele, câte-s bune?!
Când mă uit pe bolta lată,
Mă întreb așa deodată:
Oare soarele-are tată?!
Luna, sus, pe cerul ei,
Răspândind sfios scântei,
Are și ea mama ei?!
Stelele, ca mii de sori
Mici ca fulgii de ninsori,
Au și ele frați, surori?!
Soare, lună, stele mii,
Sfânt izvor de poezii,
Toți să fie-ai cui copii?!
Lună, soare și voi stele,
Când îmi sunt zilele grele,
Voi sunteți rudele mele...
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.