VREMELNICIE
Ce scurtă-i, Doamne, viața pe pământ!
iar dincolo vom sta o veșnicie
nu are rost să plângem, să fim triști,
viața aceasta-i doar vremelnicie
Strângem averi și ne necăjim
și nu privim la soare pe colnic
uitând mereu că viața-i trecătoare
iar în pământ cu noi nu luăm nimic.
Ne ocupăm cu lucruri efemere
și nu privim mai des la stele și la flori
n-ai înțeles nimic din viața aceasta
și te trezești că trebuie să mori.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.