Elegie

Păstrăm, ca orişicine, într-o odaie
Un cufăr plin de amintiri,
Şi tot ca la oricine printre ele
Sunt strecurate şi-amagiri;
Agendele nu-s lipsă nicidecum,
Ci stau şi ele colbuite
Şi se mai văd pe pagini, toane
De mâzgâleli mototolite;
De-acelea clasice. în alb şi negru,
Se mai găsesc fotografii,
Cu noi de când eram la tinereţe
Şi-acu în ele arătăm stafii;
Obiecte vechi ce-odată foloseau,
La fundul lăzii sunt şi evident
C-au fost uitate şi-acum
Rămân la preţul doar de sentiment!
Mai luăm o gură de răgaz şi-o înghiţim în sec,
Scăpăm o suspinare,
Ne sprijinim cu grijă de odinioară
Şi lăcrimăm a evocare;
Închidem cufărul cu nostalgie,
Îl dăm deoparte si cumva
Convinşi suntem de-acu-nainte
Că el va fi pierdut pe undeva...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!