TU ŞI IUBIREA TA

Îmi stă martoră iubirea ta clară ca marea de cristal
Ce nu-şi trădează esenţa, tare ca ţărmul de stâncă,
Purpură ce îmi ţine trunchiul drept, neclintindu-i val,
Cu mângâieri pe corola însorită copleşind florile tâmplei.

E însăşi splendoarea ce îmi adie prin nesfârşit
Cu suflări de duh şi şoptirile-i miraculoase,
Mâini ce mă cuprind cu fiorul şi îşi mlădie infinit
Atingeri peste coapsele tandre tresărindu-le, radioase.

Doar tu ştii, slăvite, cum să le alini focul sânilor
Şi să le înalţi gingăşia, odă în slavă;
Odată ajunsă sus, împrospătezi albul cerurilor
Cu lumina din ea, scurgându-i din trup lavă.

Cu un sărut fierbinte îi mai cerşesc templului
Tău înc-o secundă de nemurire şi-apoi pot să plec;
Hrănită întru eternitate, purtată de lespedea timpului,
Mă dau Soarelui şi într-un pumn de raze mă înec.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!