Că te-am luat e a mea vină! (După Atât de fragedă de Mihai Eminescu)
Atât de-abilă și calină
Și tot pe-atât de jucăușă,
Stai cu un ochi înspre slănină
Și cu al doilea către ușă.
Abia atingi covorul moale
Când zgomote-nfundate-asculți
Și veșnic mi te-ncurci în poale,
Iar dacă nu te-alung, exulți.
Închizi pe jumătate ochii,
Visând cum dai prin șoareci iama
Și tolănită printre rochii,
Parcă te vezi cum le faci seama.
Poate noroc să ai la noapte,
Când din ungher, după ghiveci,
Să treci îndată și la fapte,-
Vreo patru șoareci să diseci.
Tu faci noian de boroboațe,
Iar eu sfârșesc spre-a te ierta.
Când mi te cuibărești în brațe,
Nu pot nicicum a te certa.
Iți văd a ochilor sclipire,
Te simt perfid cum mustăcești.
Nu mustăci! A ta privire
Mi-arată ce parșivă ești.
Deodată trece-un gând năpraznic
Prin capul tău, și-aș da arginți,
Să știu de te și vezi la praznic
Îndeplinindu-ți dulci dorinți.
Că te-am luat e a mea vină
Și te-aș lua din nou, e cert,
Dar sufletu-mi în piept suspină,
Că-mi strig necazul în deșert.
Tu stai, de juri că ești icoană
A feciorelnicei Marii,
Ființă fără de prihană,
Pe mine nu mă duci, să știi!
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre rochii
- poezii despre promisiuni
- poezii despre noroc
- poezii despre noapte
- poezii despre iertare
- poezii despre icoane
- poezii despre gânduri
- poezii despre deșert
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.