Mă strigă-al cărții glas mult prea devreme
Mă strigă-al cărții glas mult prea devreme.
Lumina zilei pare temătoare,
Iar cerul prinde în obraji culoare,
Când de timpane i se sparg foneme.
Trec nopțile trezite din visare,
Cu stelele-n sclipiri de diademe.
Îndrăgostiți, petrec clipe boeme,
Și-și dăruiesc iubirea, scumpă floare.
Tratez singurătatea-mi cu cuvinte.
Din inimă s-a revărsat iubire.
Spre 'nalt rostesc o simplă rugăminte:
Să mor aș vrea în plină strălucire,
Golind paharul de amor fierbinte,
Din unică, de neuitat sorbire.
sonet de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.