CINCI ANI DE VIS... (nepotului meu Albert Andrei Oprea)
Cinci ani de vis au fulgerat din clipa,
Ce-ai devenit comoara mea de nepoțel,
Cinci ani de vis, zburătăcind aripa,
Din brațele materne-ai fluturat cu zel...
Cinci ani au mâinile, ce știu a-mbrățișa
Și piciorușele voinice, cu tălpile pe jar,
Ochii, ce știu răbdarea mea a-ngenunchea
La răsăritul zâmbetului de ștrengar...
Și fruntea ta, mereu de taină încrețită,
Cinci ani mă ține bunică-ntinerită...
Doar vorba-ți n-are ani, doar cinci, spoită
Cu-nțelepciune, uneori, îmi pare-mbătrânită...
Cinci ani au clipele, de cer, împodobite
Cu bucurii și o lumină ne-asemuită,
Cinci ani, comoara mea de vise împlinite,
Mă crești plenar bunică și poetă fericită!
Să-ți duci Lumina spre înalturi juruite,
Părinților să fii cununa împlinirilor de vis,
Iubitul meu, printre seninele ispite,
Să fii și-un pic poet, așa cum mi-ai promis!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.