Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea
care-n tine să nu dea:
ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dáfinul pe gură!

Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie
când m-ai luat din casă fată
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus duce-te-ar apa
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii
iar în braţe să mă ţii,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochii arzoi ca focul:

Aduce-mi-te-ar ghiocul!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!