Priveghere. Temniţa clipei

Arunc o privire pe cerul înalt
Părută numărare de clipe
Sclipesc doar bătăile inimii cald
Printre norii betegi, făr de-aripe
Caut să scriu în ocheade prelungi
Scrisori de rămas bun în lume
Nu reuşesc decât lacrimi nătângi
Zvon de sînge-ngropat în cutume.

Sunt iar singur în veac efemer
Aplecat peste temeri şi rană
Înfloreşte în ochiul meu drept un prier
Şi iubesc, şi respir, şi mi-e teamă.

În odaie, pe seara ce cade îţi scriu
Ca pe o mantie-n falduri, prelungă,
Cu penelul acesta de taină, târziu
viaţa mea, scrijelită-n săpun şi în umbră:
Sunt aici, printre lucruri, pustii
Mai pustii decât albe siberii
Sunt aici, printre morţii cei vii,
Vii ce-n moarte dau farmec durerii...

Tu rămâi lângă mine şi în mine sfioasă
Ca briza de mare-n apusuri
Aminteşte-mi cât eşti de frumoasă
Când săruţi orizontul cu spusuri
Şi urcă pe seara ce duce la cer
În voal de lumină,-n rugare
Lasă-mi loc ca să pun un cuvânt de străjer
În această inimă care tresare
Doar atunci, răstignit, între clipă şi veac
Voi găsi un răstimp de tăcere
Doar atunci, se va face dragostea leac
Şi în inimă suflul tău adiere...

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!