Sub gerurile aspre ...

Sub gerurile aspre-ncremenite,
Sub greaua lor povară de zăpadă,
Cu frunţile de vreme-ncărunţite
Zac rebegite ramuri, în livadă.
Privesc abia ţinându-se de şale,
Rugându-se la pronia Divină,
Să stea înfipte bine-n rădăcină,
Cât iarna e-n cămaşa ei de zale!
E ziua la nămiezi şi-n ger năpraznic,
Soarele îşi arată numai dinţii.
Văd doar un foc mocnit, cu ochii minţii,
Ce arde undeva, la naiba-n praznic.
Cortina nopţii ce coboară-n pripă,
Îmbrăcă-n haina ei de neguri valea.
Răzbate prin troiene numai jalea,
În timp ce eu fumez, în tihnă, pipă.
În zori, o rază-mi bate-ncet în geamuri
Şi-alerg să îi deschid, cu-nfrigurare,
Dar tremură cu-atâta-nverşunare,
Cu-aripi de chiciură, smulse din ramuri.
Iarna e o sculptură-n sărbătoare,
Cioplită-n gheţuri de-al ei meşter, gerul,
Ce trage de pe ea un colţ din cerul,
Brodat cu stele la inaugurare.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!