* * *

ştiu,
arăt ca un dezertor,
lumea era contorsionată acolo,
nu exista departe,
doar un fix fără chei,
sunt murdară de viziuni pe haine şi tălpi,
m-am ras în cap
pentru ca viitorul acela
să nu mă poată reţine,
singura mea vulnerabilitate la profeţii
era umanul.

îmi dezbrac holera pe pragul acesta,
tu nu mă cunoşti din dinafara aia
căreia i se infecta timpul
câte 1 centimetru de negru
pe zi.

acum,
vin înaintea ta în inima goală,
nu sunt decât un aer care dezertează
în înlăuntrul tău...

respiri?
îţi sunt.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!