Vara anonimă
Trece o vară anonimă,
N-a fost să fie să revii,
Pe nesfârșitele câmpii,
Singurătatea se imprimă.
E un senin dogoritor
Și ierburile s-au topit,
Îmi amintesc că te-am iubit,
Iar soarele e numai dor.
Interminabila căldură
Știind probabil, că-mi lipsești,
A pus amprente nebunești
Pe gradele fără măsură.
E sufocantă orice rimă
Și-o lacrimă uscată lasă,
Prin amintirile din casă
Trece o vară anonimă.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.