SĂ NU-MI CEREȚI POCĂINȚĂ
Să nu-mi cereți ispășirea
De păcate, când iubirea
Are cuibul ei de stâncă
Între anii care încă
Mai îndeamnă la păcate
Sufletele ne-mpăcate,
Ce-n bobocii ne-nfloririi,
I-au plătit tribut iubirii.
Să nu-mi cereți, dar, postire,
Ca iertare de iubire,
Când în chinuri nesfârșite
Iad mi-au fost multe iubite,
Să nu-mi cereți pocăință,
Dacă am mereu credință,
Că iertat voi fi și eu,
Cât iubire-i Dumnezeu!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.