Filozofia doagei
Un butoi cu multe doage,
de sub streașină, spre cer,
împăcat și auster,
se ruga... ca să se roage:
"Bachus, tată de butoaie,
uite, lumea face haz
c-am o lipsă. Mi-e necaz
și mă doare. Ți se-ndoaie?
Păi, așa m-ajuți? Ce zeu
nu-și ajută un supus
care-așteaptă doar de sus
ajutor când îi e greu?"
- Mama lui de zeu! Îmi pare
că de mine-i doare-n cot
cam pe toți. De-acum, socot
lumea... un azil mai mare.
Fiecare-n capul lui,
numai pentru el se roagă.
Îmi lipsește mie-o doagă?
Fi-v-ar doaga... știți a cui!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.