Doar tu
Îmi ești cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Ești cea care străluce printre stele
Și-mi dă puterea de a fi cuvânt
Te pierd, de fapt te pierzi printre emoții,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ți pot aduce-n dar ce doar poeții,
Mai reușesc să facă, dintr-un tot
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrățișare,
Pe ultima, îți spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt
Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Și chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul și soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.