Ce-ar fi să oprim timpul? i-am zis în taină, sub pecetea dorului gârbov. Să ne-așezăm cuminți pe băncuța zilei de ieri, însetați de liniștea iubirii, sub r...
Ce-ar fi să oprim timpul? i-am zis în taină, sub pecetea dorului gârbov.
Să ne-așezăm cuminți pe băncuța zilei de ieri, însetați de liniștea iubirii, sub ramuri înalte de tei înflorit. Așa, suflet lângă suflet, alinându-ne fricile firave, ascultând cu lăcomie tăcerile simple, pline de înțelesuri. Să-și spună primăvara din noi toată fericirea intensă, fără puncte de suspensie și vid adânc, brăzdat de vanitate ieftină. Nu vrei să mirosim a bunătate? Doar noi doi, desculți de cele lumești, cu trupurile goale de povara lutulului fraged. Să ne judece străinii, cum or putea mai bine, râzând pe alocuri în misterul păcatelor adânci, mistuitoare. Dacă am fost sau nu în locul lor, nici nu contează. Mie mi-e bine, cu tine în inimă, mereu viu și cu zâmbet de soare ștrengar. Mi-e destul să fim noi, inspirând veșnice din strânsoarea brațelor curajoase, șoptind viselor culori de viață și nostalgie. Te-am așteptat. Dar sigur, când ai întâlnire cu Dumnezeu, nu-i cale de întors oricât ne-am tângui dorul ostenit. Și acolo nu-i loc de tristețe și iarnă rece
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.