Geme Pământul...
Geme Pământul din nepăsarea,
Ce urcă în vogă, fudulă, trădarea.
Se umple visul cu urlet câinesc,
Din trupu-i bolnav de chin ostășesc.
Gem omoplații sub răni de-arătură,
Ura îi umple plămânii cu zgură,
Cratere-i sapă pe trup suferința,
Mâini de-ntuneric îi surpă credința.
Culoarea, gătită de Paștele florii,
Luptă cu plumbul, ce-l macină norii,
Mierea-n cireșele coapte se plânge,
Învinsă de-otrava, hulpavă de sânge.
Zarea, tivindu-i albastru văratic,
Acoperă trupu-i cu norul zănatic,
Zdrențe de soare îi mușcă din tina,
Ce-n sufletul verde orbește lumina...
Fără rezerve ne-acceptă lacrima cerii,
Cu nepăsarea-i lungim clipa durerii...
Potopul din noi, amână, grea, vindecarea,
Pământul își geme, cronic bolnavă, răbdarea...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.